Numărul și activitatea bibliotecilor
Reţeaua instituţiilor de cultură este reprezentată de 206 de biblioteci, 8 muzee, un teatru dramatic precum şi de casele de cultură din municipiile, oraşele şi comunele judeţului.
Viaţa culturală a judeţului Vaslui este întregită de activitatea Centrului Judeţean Cultural Vaslui precum şi de activitatea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vaslui.
Rezultat al unei mari răbdări, al unui „ echilibru critic ”, în înţelesul pe care îl dădea G. M. Cantacuzino, bisericile de lemn de pe teritoriul judeţului Vaslui sunt expresia unei tradiţii constructive străvechi, continui şi care oferă un aspect local, înrudit totodată cu fenomenul numit „ arhitectura populară în lemn din România ”.
Meşterii populari ( de cele mai multe ori numele lor au rămas necunoscute posterităţii ) „ au gândit ” edificiul religios ca o unitate indisolubilă dintre funcţional şi frumos, ca o unitate între întreg şi detaliu, detaliu înţeles ca element constructiv al totului, participând la omogenitatea lui şi totodată fiind un element care rezumă în conştiinciozitatea şi inspiraţia execuţiei toate însuşirile esenţiale ale monumentului. Deşi tăiat, lemnul aşezat bârnă peste bârnă, rămânea viu în mâinile meşterului biserica căpătând forme neregulate, dând impresia că ar fi crescut acolo direct din pădure, ca plăsmuire a naturii.
Poate fi admirat Palatul Episcopal, construit de Ieremia Movilă în 1595, care găzduieşte astăzi un excepţional muzeu de artă religioasă şi carte veche. Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, catedrala episcopală din Huşi, a fost înălţată în 1495 de Ştefan cel Mare, domnitorul care a clădit zeci de mănăstiri şi biserici, ca mulţumire adusă Domnului pentru victoriile sale în războaie.
Obârşia mănăstirii Fâstâci, din comuna Cozmeşti, este legată de numele familiei Palade care a ridicat-o în veacul al XVII-lea. Mai târziu, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Racoviţă Cehan a reclădit ansamblu mănăstiresc de la care ne-au rămas astăzi numai biserica şi două clopote de bronz. Biserica este o bijuterie arhitectonică în stil baroc monumental cu vădite influenţe venite din Ţara Românească şi îşi păstrează încă alcătuirea pe care o avea acum 300 de ani. Este unul din puţinele locaşuri ridicate în Moldova primei jumătăţi a veacului al XVIII-lea, alături de bisericile Precista şi Proorocul Samoil din Focşani. Pridvorul poartă, pe o placă de marmură, efigia Moldovei şi textul pisaniei pe care desluşim anul zidirii şi numele ctitorului: “ Mihai Racoviţă voievod prin mila lui Dumnezeu, domn al Moldovei, anul 1721 ”. Pe dinafară, pereţii, pătrunşi de câte trei ferestre, sunt împărţiţi în două registre şi căptuşiţi cu ornamente frumoase: panouri, arcate în acoladă şi medalioane săpate în trupul zidăriei. Deasupra naosului şi pronaosului se înalţă două turle masive, octogonale, cu aceeaşi remarcabilă plastică decorativă.
Pomelnicul Floreştilor începe cu numele vornicului Cârstea Ghenovici care a durat întâiul locaş la anul 1590. După aproape un veac urmaşii ctitorului au reclădit biserica. Cutremure puternice au afectat-o la 1738 şi 1802, iar la 1806 biserica a fost închinată mănăstirii Efigsmen de la Muntele Athos. Actualul aşezământ a fost durat din temelii de egumenul Nil între anii 1852 – 1859. Legea secularizării averilor mănăstireşti l-a împiedicat pe acesta să o termine, însă între 1879 – 1883 strădania episcopului Iosif Gheorghian şi talentul arhitectului Burlli au desăvârşit monumentul de arhitectură eclezială pe care îl putem admira astăzi.
Veche aşezare urbană, Bârladul a fost multă vreme reşedinţa marelui vornic al Ţării de Jos, care guverna jumătatea sudică a Moldovei. De-a lungul secolelor şi-a păstrat importanţa de centru comercial, meşteşugăresc şi mai ales cultural, loc de sorginte sau formare pentru multe personalităţi care s-au remarcat în mai multe domenii ( între acestea, domnitorul Alexandru loan Cuza, primul domnitor al României, după Unirea din 1859, dar şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul şef de stat după instaurarea comunismului). Datorită numeroaselor lăcaşuri de cult de o deosebită frumuseţe, Bârladul a fost considerat un oraş al bisericilor. Dintre acestea se remarcă Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută şi sub denumirea de ,,Biserica Domnească”, ridicată de domnitorul Vasile Lupu pe locul unei construcţii mai vechi, din vremea lui Ştefan cel Mare. Clădirea a fost deteriorată de cutremurul din 1802 şi refăcută. Pictura din interior, realizată în stil bizantin, aparţine pictorului Teodorescu-Argeş şi a fost executată în 1937. Biserica Sf. Gheorghe a fost construită initial din
lemn, în 1775 şi reclădită ulterior de breasla blănarilor din oraş. Din banii caştigaţi din cerşit, un bârlădean a ridicat turnul masiv de la intrarea în biserică, în care a locuit tot restul vieţii. Pe locul spânzurătorii Ţării de Jos, locuitorii oraşului au înălţat Biserica Sfinţii Voievozi (1806), pentru iertarea sufletelor osândiţilor la moarte.
La Curţile Domneşti de la Vaslui, construite de Alexandru cel Bun şi dezvoltate de Ştefan cel Mare, au fost recuperate elemente de mare valoare artistică, în special cahlele cu scene de viaţă feudală. La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea prima şcoală de artă post – bizantină, care a interpretat datele econografice bizantine în pictură, broderie, miniatură.
Biserica “ Sfîntul Ioan Botezătorul ”, ctitoria lui Ştefan cel Mare a fost realizată în stil moldovenesc, o îmbinare creatoare între stilul gotic şi cel bizantin, între elementele arhitectonice occidentale şi cele de econografie ortodoxă.
